Aripi sa zbor.

Pana la urma o luam pas cu pas, fiecare cu abisul lui,

Intelegi ce zic? Fiecare om cu zborul, somnul si visul lui,

Pe marginea prapastiei zambesc nebun si sar in gol,

Pleaca, eu deja te-am iertat, nu e nevoie sa plangi,

De aici fiecare pe aripa lui si fiecare e-n cadere libera,

Au trecut momentele cand pielea-mi spunea atinge-ma,

Acum am doar visul meu si merg drept,

Ca de obicei plec mai intelept,

Paradox perfect cu-n viitor incert,

Om plin de vicii si sacrificii,

Cu sufletul colorat ca un foc de artificii,

Sunt ars, plin de cicatrici,

Pe modelul instruit sa alerg de pici,

Asta fac pana pic, pic, pic,

Ca si ploaia acida ce-mi distruge inima,

Am renuntat la a–ti spune intelege-ma,

Tot ce a ramas acum e un gust ranced de sange si uita-ma,

Asa ca raman aici in camera mea si scriu,

Lin, linistit, cu foaia goala, ascet in pustiu,

Am renuntat sa mai cer si sa astept,

Am sa-mi fur fericirea din grame de arta,

Si cu pixul am sa-mi gasesc echilibru’,

Sunt monstrul Domnului ce profita de liberul arbitru,

Uite foaia, uite flacara, uite visul,

Un chimist trist amestecand sentimente, uite mixul,

Echilateral, egal cu forta unei supernove,

Elegant, mincinos cu atitudine, explorator de slove,

Asta-i durerea mea in strofe, plin de putere, facut din diferite stofe,

Forma pura a puterii in fond inchis in forme,

Sunt si e de ajuns ca am fost,

Am fost un zbor placut, in cel mai rau caz un fulger prost,

BUM, lumina, tunet si mi-am spus povestea,

Nu e trist, dar sunt aici si zambesc, sunt flacara ce nu ardea,

Asa ca m-am aprins, m-am prins, am ales si am scris,

SI scriu alternative si direct,

Cutremurator, trec prin inima, sunt cel mai nou current,

Nimeni nu ma opreste,

Si cuvintele sunt scut! Cine mai pofteste?

Sunt in perfecta simbioza cu arta,

Cartograf orb, eu nu vad ci simt harta,

Sunt fiul Lunii de iulie, fiul Soarelui, copil de zei,

Am luptat de ciutan cu zmei,

Si acum iau cimpanzei si ii cresc,

Le dau viata pe foi, am ajuns sa ii iubesc,

Primitv, barbar cibernetic,

E de ajuns sa ma pornesc si devin interactiv,

Scriu de parca am baut ayahuasca,

Delirez, creez,

Cu poezie ma alimentez,

Aici e sacrificiul meu,

Eternul meu Dumnezeu,

Arta a ajuns in strada, aici e locul ei,

Locul unde sufletele se lupta cu literele,

Locul unde pustii nu rostesc, ci scuipa cuvintele,

Sunt reprezentantul lor, golani, drogati, betivi, astia sunt ai mei,

Asa ca ridic paharul, sunt soldati, sunt inspiratie, sunt fratii mei,

Mobilizati de ura, cresc incet cu fiecare rand ce-l scriu,

Ei au o definitie bine  definita despre ce inseamna sa fii viu,

Ei sunt profetii strazii, eroi urbani cu sufletul larg,

Shamani si mistici ce vindeca gropile inimii,

Soldatii mei, trupa mea de elita,

Ei asculta, ei instiga,

Ei urla spre putere si eu cu ei,

Ai mei,

Pui de lei ce doboara zmei,

Zambesc de sub glugi negre,

Blugi, bate si boxe, nene,

Ne plimbam de la Blaga la CTC, vere,

Ei au nevoie de libertate, nu de bani,

Asa cum eu am nevoie de prieteni , nu de fani,

Si acum un toast!

Fie ca in fiecare zi sa fie binecuvantati,

Doamne, da-le zile senine si nopti albe,

Alcool in sticle si coli albe,

Ghideaza-le mana sa imparta intelepciune,

Si cand sunt bagati prea adanc, puscaria sa nu fie singura optiune,

Da-le suflet tare, caci e mai pretios decat orice as putea gasi,

Si mai lasa-I sa fumeze in libertate, ei sunt prizionierii junglei de beton,

Uneori uita ce inseamna sa fii om,

Si da-le pace multa, multa, asa cum imi dai mie cand astern poezie,

Au nevoie de forta, da-le cat pot sa duca,

Ei merg in adidasi cu aripi, au dor de duca,

Si lasa-i sa respire aer curat,

Sa simta cu adevarat,

Soldatii mei lupta pentru dreptate,

Si cand societatea mai cere sacrificii,

Da-le timp sa rupa lantu’,

Da-le timp si RUP ei latu’,

Si da-m si mie forta sa pot sa scriu,

Sa simt ca pot sa ii motivez si din sicriu,

Asta-I pentru ai mei,

Drogati, shamani, betivi, golani, mistici si derbedei,

Zei si semi-zei, nu uit niciodata ce am invatat de la ei,

Inchei transmisia,

Dand cu pace prin arta,

Am plecat din strada, acolo mor,

Ce rost are sa alerg cand ei mi-au dat aripi sa zbor.

Expand.

I don't slam fists, I slam words,
I push pens and thoughts till it hurts,
Expand my mind from 91 to infinity
I go past perfection with these words, call it perfity,
A super-ego, super-smashing, super-entity,
I don't need swag, you better grow up,
Hip-hop means intelligent movement, step your IQ up,
Learn to spell, read, write, expand your mind,
Use words, win with your spiritual might,
I bring bass and visions of a future that's bright,
Never forget, always forgive,
Write it all in black,
This IS poets night,
I had belief, it was just misguided,
So I built my castle, got my talent knighted,
I bring Shakespeare and B.I.G to life,
I'm peaceful but you don't want me to fight,
Arrogant and calm, chilled, liquid ice,
Fast paced, slow flow, open you eyes, you've got peace to find,
I am hip-hop from head to toe,
Representing my culture, cut me open hear the beat in my marrow,
Peace, love, unity and having fun,
We used to show anger but now it's gone,
Call me Mr. Pen pusher, word banger, rhythm seller,
Walking tall like a soldier, code of silence like Sosa,
Want explanations? I shall never give them,
Always make you think! Dumb minds? Always trick them!
You think the soul is small, open your third eye,
Let time flow, let your heart glow,
Let words create, recreate, this is my revolution,
Expect double payment, call it evolution,
After all when I'll die, it will be my rezolution,
God gave me grey skies, I'll paint them blue,
Three hundred and sixty degrees of power,
Let knowledge fall this is your minds cold shower,
Cadence, call it boom-bap,
Split my skin, I will bleed art,
Urban warlord, hear my warcry,
Nurture positive feelings, let the rest die,
Swiftness of the pen, try to comprehend,
My thoughts run faster than my hand,
I'm a field, call me Eden,
Show me love, we'll call it even,
Equilibrium? I found it, it's called hip-hop and poetry,
Want it? Love your soul, fuck their industry,
And when it comes to you and me, we are kin,
Remember that forever, fuck the color of your skin.

Scriitoru' de mizerie LIVE

Scriitoru' de mizerie live

ANATOMIA UNUI “TE IUBESC”

… sau mai degraba a unui “Te urasc” bine ascuns printre dulcegarii spirituale.

Structura unui “Te iubesc” e una complexa, dar pe cat de complexa pe atat de paradoxala. Complexa in infinitatea prostiei de a declara acel sentiment ce te face sa uiti ca si tu traiesti. Ca si tu esti important. Si paradoxal cum cacatul asta de “Te iubesc” distruge orice relatie.

De ce dracu’ trebuie sa il spunem? De ce trebuie sa ne declaram iubirea nemuritoare la fiecare 2 minute? Si la cat de prosti suntem de ce cacat trebuie sa sustinem sus si tare ca iubim orice ar fi? Si cand ma gandesc ca la un moment dat si eu eram la fel… “Te iuuuubeeesscccc.” Eh, cacat… Te iubesc, da! Trebuie sa iti spun asta in fiecare zi, nu! Te iubesc prin simplul fapt ca sunt langa tine. Si daca mintea ta de femela nu reuseste sa conceapa asta, iti indic sa o schimbi cu ceva mai bun. Nu trebuie sa iti spun eu cat tin la tine ca tu sa vezi toata sarada asta sentimentala. Daca te tin de mana inseamna ca imi place atingerea ta. Daca te las sa vorbesti mult inseamna ca imi place vocea ta. Daca te fac sa razi inseamna ca imi place rasul tau. Daca te tin in brate in timp ce dormi inseamna ca imi place sa te stiu protejata. Ce dovada mai vrei? O confirmare verbala din partea unui scriitor de mana a doua? Scriitori mint. Barbatii mint. Femeile mint. Trupul si sufletul nu mint. De ce cauti confirmari cand le ai deja acolo?

Am invatat ca nu e nevoie de “Te iubesc” pentru a putea iubi. Iti iubesti si ursuletul de plus si nu ii spui te iubesc zilnic, nu? Din contra, intre voi e o relatie mai mult bazata pe o afectiune surda si calda. Multa lume ma intreaba daca eu cred in dragoste/iubire/afectiune. Si eu ma intreb daca cred in iubire… Dar cel mai mult ma intreb daca iubirea crede in mine… Daca are curajul sa imi dea puterea ei sau forta ei… Sau subtilitatea ei… Vointa ei… Dorinta ei… Daca nu o dezamagesc atunci cand o pun pe foi sau ii spun unei fete ca o iubesc… Ma intreb din ce in ce mai des daca faptul ca eu cred in iubire compenseaza faptul ca ea e posibil sa nu creada in noi… In fond suntem niste animale… De ce sa creada o forta superioara in niste animale… “Somnul ratiunii naste monstrii”. Gresit, somnul ratiunii da nastere zeilor. Somnul ratiunii da nastere operelor de arta. Da nastere muzicii. Da nastere iubirii. Si daca suntem monstrii atunci cand pictam, sculptam, cantam, recitam, scriem, iubim sau orice alta forma de creatie va rog dati-mi cusca sa pot sa vad si eu gratiile pe care scrie ratiune. Nu somnul ratiunii naste monstrii. Ci mai degraba lipsa iubiri. A sentimentelor de atasament si afectiuni. Iubirea nu trebuie spusa, ci aratata, simtita…

Iubirea poate fi simtita… Pune degetele pe iubita ta si spune-mi ca nu simti nimic… Asta daca iubesti cu adevarat… Taci si asculta cum respira si spune-mi ca nu iti pare ca asculti o melodie soul… Priveste-o in ochi si spune-mi ca ochii ei nu iti par o sursa nelimitata de inspiratie… Sarut-o si spune-mi ca nu are gust de fruct preferat… Ii vorbeste si spune-mi ca nu simti cum problemele tale sunt parca mai usoare… Si dupa aceea asteapta sa faca si ea toate astea si spune-mi ca nu o iubesti… Nu e nevoie sa te complici cu CELE DOUA CUVINTE, ci mai degraba sa te simplifici, sa scapi de ele. Sa treci peste ele. Iubirea nu inseamna cuvinte. Ci cpabilitatea de a arata afectiune prin actiune.

Anatomia unui “Te iubesc” este egala cu un “Te urasc” ascuns printre dulcegarii spirituale. Pentru ca stii ca o urasti deoarece a ocupat un loc mai important decat tine in mintea si sufletul tau. De inima nici nu mai zic… Anatomia unui “Te iubesc” este ce vrei tu intr-o forma mai blanda…

Anatomia unui “Te iubesc” este reprezentata in tot ce FACI tu cu iubita ta si din comportamentul tau…

Scriitoru' de mizerie

„Scritorul de mizerie care scuipa artilerie.”  - Cleg

Sunt scriitoru' de mizerie,

traficant de foaie vie,

foi si pixuri, pe modelu' „ia si scrie”.

Ia si baga, ia si trage, ia cu pace,

ia si gramu’, ia si banu’, 

ia si anu’,

Sunt golanu’ arogant,

intelectual denaturat,

Individ insuportabil,

Sunt actor cu stil abil,

Mincinosul elegant,

Paradox nemarginit,

Diamantu’ slefuit,

Sunt demonu’ din oglinda,

Iti invat mintea sa minta,

Iti invat sufletul sa planga,

Iti invat mana sa scrie,

Iti mentin placerea vie.

Sunt in totala antiteza,

Te sculptez cu pixu’ meu ca o freza.

Sunt onoare si rabdare,

Sunt si paine, sunt si sare,

sunt si hrana pentru minte,

pune-ma pe ranile tale.

Sunt si viata, sunt si moarte,

Sunt lectia de viata dintr-o carte,

sunt si inger, sunt si demon,

sunt jumate arta, jumatate om,

Sunt crima si dorinta,

Pedeapsa si cainta,

Aroganta s-umilinta,

Sunt perfect in zile negre,

Sunt lumina din tenebre.

Sunt ura si iubire,

Ma citesti in nestire.

Eu sunt acul, tu esti vena,

15 centimetri sa-ti nimeresc  artera.

Scuip mizerie, scriu din ura,

Tu iubeste-mi mintea-mi pura.

Tu esti visu’ meu din urma,

Tu esti tinta, tu esti basu’,

Tu esti intre, tu esti glasu’,

Accepta ziua si lumina,

Eu iau moartea si morfina,

Tu castiga iubire si speranta,

Eu ma lupt cu ei sa-ti dau viata.

Am un suflet de mahala,

O inima periferica,

Prinsa-n visele-mi himerice.

Eu sunt scriitorul de mizerie,

tu esti tinta, tu esti glasu’.

Eu sunt timpu’,

Tu... esti ceasu’!

Imi pare rau, mama.

Imi pare rau, mama.
Imi pare rau ca nu am sa ajung un director de companie. Evident cu costum elegant si geanta simpla din piele de culoare neagra, cu telefon atasat la ureche si banii in portofel. Imi pare sincer rau, nu asta sunt eu. Imi pare rau ca nu sunt la fel de manierat ca altii. Si cu siguranta nu vorbesc la fel de frumos ca si altii.
Imi pare sincer rau, mama, caci stiu ca iti doreai sa duc o viata buna si linistita. Dar visez si asta ma opreste sa ajung inca un simplu director de companie. Visez in zile negre si plang in nopti albe. Iubesc la rasarit de luna si urasc la apus de stele. Alerg odata cu vantul si cuvantul e singura mea avere. As putea sa te mint si sa iti spun ca banii sunt una dintre preocuparile mele principale, dar nu e adevarat si prefer sa iti spun ca iubesc prea mult arta ca sa incerc sa fac altceva. Am un suflet care cere si cere si nu stie sa ceara nimic altceva decat cuvinte scrise rapid pe foi care se incalzesc cu sentimente. Nu o sa am niciodata un dosar special unde sa verific conturile din Elvetia, in schimb intotdeauna o sa te las sa imi citesti poeziile si povestile. O sa te las sa zambesti cu mine la fiecare vers scurs din pix si cand am sa plang o sa fug dar am sa iti las in scris motivul durerii mele. Sunt un visator si visele nu imi permit sa alerg dupa un birou pe colt la etajul 56 intr-o tara straina. Visele mele imi cer linistea din mai sub ploile de petale de ciresi din Japonia. Visele mele cer si cer si cer… Si nu pot sa le refuz. Sunt dependent de ele asa cum e un drogat de cocaina. Sunt indragostit de versuri, mama. Si ele nu imi dau voie sa plec de langa ele. Proza e amanta mea si ea imi vrea sufletul. Si eu imi impart fiinta intre poezie si proza. Si nu mai am timp de hartii pline de numere si oameni in subordine. Nu asta e destinul meu… Si nici nu vreau sa fie… Refuz, refuz, refuz sa ajung inca o curva a corporatismului. Sunt sigur ca nu sunt singur in lumea asta… Si poate nu o sa fiu ce ti-ai dorit… Dar iti promit ca de fiecare data cand ai sa citesti ce scriu ceva are sa se zvarcoleasca in sufletul tau. Vreau sa ajung departe, mama, undeva pe stele. Langa Blaga si Petrescu, Eminescu, Bacovia, Stanescu, Rebreanu, Iorga, Caragiale si Bogza. Langa Yeats si Shakespeare, caci eu cunosc numai o singura limba si aia e universala. Vreau sa ajung acolo… Vreau ca numele sa imi apara pe pagini colorate langa contemporani ca Mircea Cartarescu sau Dan Puric. Nu vreau sa ajung in Can-Can sau orice alt tabloid infect, ci intr-o revista dintr-un liceu ca un autor muritor de foame caruia i se ia un simplu interviu si spune cuvinte ce mangaie mintile si sufletele tinerilor. Imi pare rau, mama, dar nu vreau sa ma vand. Nu vreau si nu pot… M-as ura… Vreau sa simt totul la superlativ… Vreau sa ma las cuprins de tigari si alcool ca apoi sa pot sa scriu fara sa imi pese de starile in care sunt… Vreau sa ma trezesc in garsoniera mea mica si tapetata cu foi… Vreau sa imi dau drumul la muzica preferata si sa ma uit la stele in timpul zilei… Sunt un visator, mama, si nu pot sa scap de starea asta… Si nici nu vreau… Am incercat si ma doare de fiecare data cand incerc. Doare si e o durere surda in spatele inimii care imi opreste fluxul creatiei. Nu pot sa renunt la stilou si la foaie. Imi pare rau, mama. Singurele semnaturi pe care vreau sa le impart sunt la final de pagina sub o data scrisa frumos. Sau pe niste foi adresate unora ca mine care stiu numai sa viseze, sa ma semnez sofisticat si manierat : ” Visator, scriitor, vesnic indragostit, suflet liber, om de profesie. Cu drag, Kristian.” Si nimic mai mult, mama. Asta e visul meu si nu pot sa renunt la el. Fara el nu sunt eu. Sunt indragostit de ritm, de joc jovial al cuvintelor ce salta din rand in gand si din rand in rima toate scrise cu negru pe hartie alba. Caci patez suflete cu vorbele mele. Si le pictez si le cant si nu ma opresc. Si vocea-mi tuna in pieptul lor atunci cand le spun ca si eu am fost la fel si nimic nu ma poate opri. Si zambetul meu ii ajuta sa scape de nori si ploi si se ridica de fiecare data gata de lupta in zori de noapte cu obraji murdari de noroi si lacrimi, cu ochii umflati si rosii, cu mainile tremurand si pielea zgariata caci se lupta cu viata si eu sunt singurul lor sprijin. Si ochii mei le lumineaza calea, caci uneori sunt orbi, si ca mine, au nevoie de cineva care sa le lumineze calea. Tu ai fost acolo pentru mine si mi-ai aratat pe unde sa merg. Ai incredere in mine, mama. Si eu am sa ii duc departe. Si am sa imi iubesc sora si ea are sa ramana vesnica caci am sa o conturez perfect. Si am sa imi cresc fiul si fiica cu aceasi dragoste cu care m-ai crescut tu. Si am sa imi iubesc sotia. Si o sa fiu fericit, dar numai prin ce fac si ce simt pot sa fiu fericit. Nu sunt destinat sa ajung intr-un birou urias. Dar vreau sa ajung pe stele. Sa ma joc cu ele si ele sa imi sara pe umeri. Vreau sa las flacarile din mine sa arda, sa imi fac propria sursa de lumina. Nu vreau sa fiu un simplu obiect care are nevoie de lumina ca sa luceasca, vreau sa stralucesc, sa eman caldura si sa picur in pupilele lor adevar care sa ii otraveasca.
Imi pare rau, mama. Nu am sa ajung un om bogat. Dar am sa mor ca un om “avut”. Caci am sa pot sa spun ca am avut iubire, respect, onoare, loialitate, mandrie, fericire si stele… Caci am sa pot sa spun ca am avut frati din alte familii care m-au ocrotit mereu…. Caci am sa pot sa spun ca am avut parinti ce m-au iubit si m-au crescut corect… Caci la final de viata am sa pot sa spun ca am avut o viata…

Pierd.

Cred ca-mi pierd echilibrul,
pierd visul, pixul, stilul,
se cam duce dracu’ mixul.
Pierd zile si nopti.
pierd sperante, sanse si porti.
Pierd pasi si basi.
Pierd zambete
si vad doar momente bete.
Pierd sentimente,
pierd priviri din Sambete,
pierd miscari line,
pierd atingeri fine.
Imi pierd rabdarea,
Ceva nu e bine, nu imi place.
Ce se-ntampla cand mintea-mi tace?
Ce se-ntampla cand n-am ce-i face?
Vreau inapoi totul.
Vreau potul si norocul.
Vreau sa vad, sa simt,
vreau sa-nvat sa nu mint.
Vreau viziune intinsa,
Vreau flacara-mi aprinsa.
Vreau sa vina inapoi pixul si mixul,
sa imi aduca Dracul stilul si visul,
sa merg drept plin de echilibru.

"Limit to your love..."

That’s why you always have the perfect comeback line. That’s why you can always tell me what I do wrong when it comes to you. Like I can’t think  for myself. There is a limit. Always a limit… One that stops you from understanding me. Like my paranoia is not enough and my lack of coherent speech is not an impediment as it is. You always stab me with words. Always. Words like poisoned needles which inflict silent pain in my body made of echoes. I am nothing more than a voodoo doll for you… You are the perfect sadist. Like a waterfall with no water you strike against my heart. With particles of air and heart dancing and twirling inside my soul. Taking the easiest route and running away from me every time I confess my feelings. And you keep running, running and never even bothering to look back and see me… Because I always chase you like I’m insane… And I am insane. As insane as a man gets when  he keeps chasing his loved one.  And you don’t even care if I run or stay in one place. I’m just another stepping stone. And I always accept this. I stay here waiting for you to step and grow up… Step and evolve… Step and become what I know you can become… I am waiting for the woman in you to wake up and make up her mind. Taking my time. Hitting here. Healing there. Kissing here. Biting there.  Making my whole existence a simple revolution around you. 

                A jester… A trickster… A fool… A simple fool for you own fucking amusement… Jumping up and down… Here I am bouncing again… Watch me… Just watch me for a second then start looking closely… Maybe you’ll see that voodoo dolls made of echoes really feel every word that hits their heart…

Limbaj aroganto-vulgar

Arogant. Asta sunt. Arogant, plin de sine, cu limbaj colorat de santier, cu alura speciala de dobitoc vicios, dar oricum mult mai prezentabil decat un jegos imbracat cu chiloti de la Hugo Boss. Plin de defecte, cu texte si pretexte, cu faze si fraze, prezentabil, sociabil, amiabil, uneori cu un zambet sadic, dar in general amabil. Capabil sa generez in general idei originale, stralucitoare ca supernovele dintre navele interstelare purtatoare de oameni batrani aflati in stari embrionare. Sunt scriitor, actor sarac, cartofor perfect educat in arta linistii si contemplarii, merg incet pe valuri dansand pe ritmurile marii. Neinteles, desi-nteleg corzile vantului, inteleg drumul gandului de pe foi la cuvinte aruncate ca si picurii de ura purtati de ploi. Si ploua des, de un rosu aprins pana ma gasesti destins sub efecte, cu dureri in pula, fara bani in buzunar caci valoarea lor e zero spre nula. Privesc spre cer si cer clementa, vreau sa fiu respectat pentru ce sunt nu pentru ce vor altii sa fiu, mama a crescut un barbat, nu un pupator in fund, lupt sa raman viu. Animal, rational, mincinos metodic, detinator de gram cu cuvant melodic, scriu de parca sunt pe moarte ca un om cu implant bionic. Ascult rap, honey bunny, nu iti indic sa ma enervezi ca-ti zbor creierii, mami! Sunt sadic, cu sechele si cicatrici pe inima si suflet, nu-ti convine nu ma citi! Nu-s om, nu ma citi, nu ma cita, nu te respect, nu ma respecta, nu ma lua in seama, eu sigur nu te voi lua. Te simti atacat atunci esti un tipar pe care eu il sparg. Practic non-violenta fizica, atac la baioneta mintea ta, inima ta. Pupa-ma-n fund daca nu-ti convine ce scriu, uraste-ma daca nu ai ce sa urasti, dobitocule, eu sunt un paradox perfect pe doua picioare. Golan intelectual, crescut cu bata si cartea, in stare sa muncesc sau sa dau in tine ca sa imi iau partea! Ma critici des fara un motiv anume. Felicitari din partea mea! Acum esti un adevarat hipsteras incapabil sa accepti ca nu poti sa evoluezi pentru ca esti las! Spune-mi ca sunt mainstream, ma fut in opinia, sunt ce vreau, scriu ce vreau, spun ce vreau. Pizde ce se vor culte cu zeci de fetisuri oculte ascunse printre vise si dorinte, placeri si averi furate de parinti. Vrei sa ai ceva? Munceste, baga munca multa, somn intens de 4 ore, cauta un om caruia sa ii poti spune "frate" si tine-l aproape de tine, iubeste-ti fata ca si cum e cel mai bun lucru din viata ta, ai grija de sora ta si de fratele tau...
Te iei de mine ca am un limbaj colorat dar uiti ca atunci cand esti beat spui mai mult cuvinte vulgare decat un birjar spart...
Arogant, asta sunt! Sa ma pis pe ideile tale preconcepute de las infect! Esti un cancer social care nu stie ce inseamna cuvantul sau arta. Acum critica afirmatia anterioara. Mare zmeu, uneori crestin, alteori ateu, macar eu imi stiu defectele si am curajul sa le spun tuturor. Tu ce faci cu ele?
Ma stresez deja prea mult! Nu am cum sa te fac sa te schimbi. Imi bag pula-n mintea ta sa-ti fut toti neuronii poate te destepti intr-o buna zi...

Eu nu...

   Ma lovesti violent intotdeauna cu privirea ta. De parca eu sunt de vina ca tu ai inceput sa simti. De parca sentimentele pe care le ai sunt din cauza mea. Ma privesti sadic si zambesti periodic de parca Mendeleev te controleaza. Al dracu' clor... Eu sunt prea negru si nu mai imi permit sa fiu alb... Imi vorbesti sacadat in ritm stricat de jazz, ca o chitara de mana a doua ce imi raneste degetele... Si ma doare cand vad cat de mult doare... Am realizat ca privirea ta doare... Si vocea ta taie in carne vie... Si imi place cacatul asta... Imi place durerea asta masochista... Jocul asta de noroc... Un fel de tango de mana a doua... Dar e tango-ul nostru pe care il dansam cu picioarele insangerate si grimase... Si conduci jocul asta dureros si ma lasi sa sufar... Dar imi place... Imi place mult prea mult... De parca eu sunt de vina ca ai inceput sa simti...

    Dar presupun ca asa e normal... Eu te-am facut sa simti, sa te deschizi... Eu... Daca eram un om simplu nu mi-ai tine mana, nu m-ai saruta cu jind si cu pasiune... Nu m-ai lasa sa iti mangai sufletul cu degetele mele calde... Nu m-ai lasa sa iti sarut inima cu buzele mele sarate... Da, cu vorbele mele crude de brute iesite de sub cutele cicatricilor facute din amintiri statute, batute in fier si strabatute de ura pura izvorata din pasiune pentru neant si vid... Te macin incet cu privirea mea paradoxala... Cu vocea mea magistrala de natura astrala, shamanica, mistica... Cu sunetul inimii mele ce bate la fel de tare ca ciocanul fierarului... Eu nu... Nu, nu si nu... Eu nu sunt un om simplu pe care il poti uita in cutia cu bijuterii si dupa aceea sa il recuperezi caci se asorteaza cu privirea cea noua... Sunt complex desprins din orice context venit din neant si Haos, masina perfect paradoxala creatoare de credinte in fiinte simple. Eu nu... Eu, eu, eu... 

    Eu sunt de vina ca tu simti si ai sentimentele acestea. Dar asta e pentru ca eu nu sunt un om simplu...