Ma lovesti violent intotdeauna cu privirea ta. De parca eu sunt de vina ca tu ai inceput sa simti. De parca sentimentele pe care le ai sunt din cauza mea. Ma privesti sadic si zambesti periodic de parca Mendeleev te controleaza. Al dracu' clor... Eu sunt prea negru si nu mai imi permit sa fiu alb... Imi vorbesti sacadat in ritm stricat de jazz, ca o chitara de mana a doua ce imi raneste degetele... Si ma doare cand vad cat de mult doare... Am realizat ca privirea ta doare... Si vocea ta taie in carne vie... Si imi place cacatul asta... Imi place durerea asta masochista... Jocul asta de noroc... Un fel de tango de mana a doua... Dar e tango-ul nostru pe care il dansam cu picioarele insangerate si grimase... Si conduci jocul asta dureros si ma lasi sa sufar... Dar imi place... Imi place mult prea mult... De parca eu sunt de vina ca ai inceput sa simti...
Dar presupun ca asa e normal... Eu te-am facut sa simti, sa te deschizi... Eu... Daca eram un om simplu nu mi-ai tine mana, nu m-ai saruta cu jind si cu pasiune... Nu m-ai lasa sa iti mangai sufletul cu degetele mele calde... Nu m-ai lasa sa iti sarut inima cu buzele mele sarate... Da, cu vorbele mele crude de brute iesite de sub cutele cicatricilor facute din amintiri statute, batute in fier si strabatute de ura pura izvorata din pasiune pentru neant si vid... Te macin incet cu privirea mea paradoxala... Cu vocea mea magistrala de natura astrala, shamanica, mistica... Cu sunetul inimii mele ce bate la fel de tare ca ciocanul fierarului... Eu nu... Nu, nu si nu... Eu nu sunt un om simplu pe care il poti uita in cutia cu bijuterii si dupa aceea sa il recuperezi caci se asorteaza cu privirea cea noua... Sunt complex desprins din orice context venit din neant si Haos, masina perfect paradoxala creatoare de credinte in fiinte simple. Eu nu... Eu, eu, eu...
Eu sunt de vina ca tu simti si ai sentimentele acestea. Dar asta e pentru ca eu nu sunt un om simplu...
