Pana la urma
o luam pas cu pas, fiecare cu abisul lui,
Intelegi ce
zic? Fiecare om cu zborul, somnul si visul lui,
Pe marginea
prapastiei zambesc nebun si sar in gol,
Pleaca, eu
deja te-am iertat, nu e nevoie sa plangi,
De aici
fiecare pe aripa lui si fiecare e-n cadere libera,
Au trecut
momentele cand pielea-mi spunea atinge-ma,
Acum am doar
visul meu si merg drept,
Ca de obicei
plec mai intelept,
Paradox
perfect cu-n viitor incert,
Om plin de
vicii si sacrificii,
Cu sufletul
colorat ca un foc de artificii,
Sunt ars,
plin de cicatrici,
Pe modelul
instruit sa alerg de pici,
Asta fac
pana pic, pic, pic,
Ca si ploaia
acida ce-mi distruge inima,
Am renuntat
la a–ti spune intelege-ma,
Tot ce a
ramas acum e un gust ranced de sange si uita-ma,
Asa ca raman
aici in camera mea si scriu,
Lin,
linistit, cu foaia goala, ascet in pustiu,
Am renuntat
sa mai cer si sa astept,
Am sa-mi fur
fericirea din grame de arta,
Si cu pixul
am sa-mi gasesc echilibru’,
Sunt
monstrul Domnului ce profita de liberul arbitru,
Uite foaia,
uite flacara, uite visul,
Un chimist
trist amestecand sentimente, uite mixul,
Echilateral,
egal cu forta unei supernove,
Elegant,
mincinos cu atitudine, explorator de slove,
Asta-i
durerea mea in strofe, plin de putere, facut din diferite stofe,
Forma pura a
puterii in fond inchis in forme,
Sunt si e de
ajuns ca am fost,
Am fost un
zbor placut, in cel mai rau caz un fulger prost,
BUM, lumina,
tunet si mi-am spus povestea,
Nu e trist,
dar sunt aici si zambesc, sunt flacara ce nu ardea,
Asa ca m-am
aprins, m-am prins, am ales si am scris,
SI scriu
alternative si direct,
Cutremurator,
trec prin inima, sunt cel mai nou current,
Nimeni nu ma
opreste,
Si cuvintele
sunt scut! Cine mai pofteste?
Sunt in
perfecta simbioza cu arta,
Cartograf
orb, eu nu vad ci simt harta,
Sunt fiul
Lunii de iulie, fiul Soarelui, copil de zei,
Am luptat de
ciutan cu zmei,
Si acum iau
cimpanzei si ii cresc,
Le dau viata
pe foi, am ajuns sa ii iubesc,
Primitv,
barbar cibernetic,
E de ajuns
sa ma pornesc si devin interactiv,
Scriu de parca
am baut ayahuasca,
Delirez,
creez,
Cu poezie ma
alimentez,
Aici e
sacrificiul meu,
Eternul meu
Dumnezeu,
Arta a ajuns
in strada, aici e locul ei,
Locul unde
sufletele se lupta cu literele,
Locul unde
pustii nu rostesc, ci scuipa cuvintele,
Sunt reprezentantul
lor, golani, drogati, betivi, astia sunt ai mei,
Asa ca ridic
paharul, sunt soldati, sunt inspiratie, sunt fratii mei,
Mobilizati
de ura, cresc incet cu fiecare rand ce-l scriu,
Ei au o
definitie bine definita despre ce
inseamna sa fii viu,
Ei sunt
profetii strazii, eroi urbani cu sufletul larg,
Shamani si
mistici ce vindeca gropile inimii,
Soldatii
mei, trupa mea de elita,
Ei asculta,
ei instiga,
Ei urla spre
putere si eu cu ei,
Ai mei,
Pui de lei
ce doboara zmei,
Zambesc de
sub glugi negre,
Blugi, bate
si boxe, nene,
Ne plimbam
de la Blaga la CTC, vere,
Ei au nevoie
de libertate, nu de bani,
Asa cum eu
am nevoie de prieteni , nu de fani,
Si acum un
toast!
Fie ca in
fiecare zi sa fie binecuvantati,
Doamne,
da-le zile senine si nopti albe,
Alcool in
sticle si coli albe,
Ghideaza-le
mana sa imparta intelepciune,
Si cand sunt
bagati prea adanc, puscaria sa nu fie singura optiune,
Da-le suflet
tare, caci e mai pretios decat orice as putea gasi,
Si mai
lasa-I sa fumeze in libertate, ei sunt prizionierii junglei de beton,
Uneori uita
ce inseamna sa fii om,
Si da-le
pace multa, multa, asa cum imi dai mie cand astern poezie,
Au nevoie de
forta, da-le cat pot sa duca,
Ei merg in
adidasi cu aripi, au dor de duca,
Si lasa-i sa
respire aer curat,
Sa simta cu
adevarat,
Soldatii mei
lupta pentru dreptate,
Si cand
societatea mai cere sacrificii,
Da-le timp
sa rupa lantu’,
Da-le timp si RUP
ei latu’,
Si da-m si
mie forta sa pot sa scriu,
Sa simt ca
pot sa ii motivez si din sicriu,
Asta-I
pentru ai mei,
Drogati, shamani,
betivi, golani, mistici si derbedei,
Zei si
semi-zei, nu uit niciodata ce am invatat de la ei,
Inchei
transmisia,
Dand cu pace
prin arta,
Am plecat
din strada, acolo mor,
Ce rost are
sa alerg cand ei mi-au dat aripi sa zbor.
